Avocat pentru partaj rapid

Acțiunea de partaj este un mijloc juridic din cadrul dreptului familiei, prin care se pune capăt stării de proprietate comună și care constă în împărțirea materială a bunurilor comune. Partajul poate fi cerut oricând după finalizarea divorțului, neexistând un interval de timp anume în care se poate face solicitarea împărțirii bunurilor comune.

Cabinetul nostru de avocatură din Ploiești, specializat în partaj, poate acționa în numele și în interesul dvs. cu o eficientă maximă în reprezentarea dvs. în problema partajului, în față instanțelor. Suntem capabili să ducem la îndeplinire următoarele activități:

  • consultanță, reprezentare și asistare juridică în fața oricărei instanțe de judecată din Ploiești, Prahova sau de pe tot teritoriul României în cadrul procedurii de partaj prin acțiune în instanță;
  • negociere pentru stabilirea partajului prin acord;
  • împărțirea provizorie a folosinței locuinței;
  • împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei sau după desfacerea acesteia;
  • redactare de acțiuni/întâmpinări/cereri reconvenționale privind partajul bunurilor comune;
  • redactarea tranzacției de partaj;
  • asistență juridică în față birourilor notariale.
Cabinet Avocat bun Ploiesti, Tanase Ionescu Claudia, specializat in partaj rapid, avocat pentru procesul de partaj, avocat dreptul familiei pentru procedura de partaj cu onorariu bun
Doresc consultanță juridică
Impartirea bunurilor comune in procesul de partaj, asistenta judecatoreasca in problema partajului, reprezentare judecatoreasca si consultanta de catre Cabinetul de avocatura Tanase Ionescu Claudia din Ploiesti

Regula împărțirii bunurilor comune în procesul de partaj

Într-un partaj după divorț, regula generală este că fiecare dintre soți deține jumate-jumate din totalitatea bunurilor comune. Prin bunuri comune se înțeleg absolut toate bunurile și lucrurile ce au folosit soților și au fost cumpărate în vremea căsătoriei, până la pronunțarea divorțului.

Sunt considerate bunuri comune: terenuri, case, proprietăți, sume de bani, bijuterii și alte obiecte de valoare.

Cum vă putem fi de folos

Datorită celor 20 ani de experiență în avocatură, referitor la partajul bunurilor, vă putem ajuta prin:

  • redactarea tuturor actelor necesare pentru procesul de partaj și pregătirea pentru audierea în instanță;
  • negocierea cu partenerul sau partenera astfel încât procesul de partaj să nu fie stresant;
  • mediere, astfel încât să ajungeți la un acord amiabil cu privire la împărțirea bunurilor comune;
  • comunicare eficientă pe tot parcursul procesului, atât cu dvs., cât și în fața instanței;
  • realizarea cu succes a partajului bunurilor comune într-un timp cât mai scurt posibil;
  • sprijin în procese ulterioare, precum stabilirea unui plan de plată a datoriilor sau a unor modalități de împărțire a altor bunuri comune.
Cabinet avocat bun ploiesti tanase ionescu claudia

Apelați cu încredere la serviciile Cabinetului nostru

Activitatea Cabinetului se bazează pe devotament, încredere și respect față de clienți. Indiferent de natura juridică a problemei dvs, contactați-ne pentru ajutor imediat.

0722 882 069
sau Cereți consultanță online acum

Recenziile Clienților din Google

Gabriel Florea
5.0

Foarte placuta experienta! Profesionist! Recomand acest cabinet cu toata increderea! A gasit solutiile potrivite in cazul meu de discriminare la locul de munca! Preturi mai bune decat la alti avocati!

Valentina Gheorghe
5.0

Am avut o experienta excelenta cu dna. avocat Claudia Tanase. Cunoaste foarte bine legile si procedurile juridice. Mi-a raspuns mereu la intrebari si a avut rabdare cu mine in procesele de divort si partaj. Recomand serviciile dnei. avocat tuturor celor care au nevoie de avocat in dreptul familiei.

Mădălina Dumitru
5.0

Avocati profesionisti, ofera asistenta juridica de calitate si sunt orientati catre client si recomand cu siguranta serviciile lor. Au o abordare empatica si redacteaza documentele de instanta in timp util.

Florentina Enache
5.0

Mi-a placut comunicarea clara cu dna. avocat Tanase inca de cand am dat primul apel. Consultanta si asistenta juridica sunt la pret bun fata de alte cabinete mult mai scumpe.

Marius Anton
5.0

Am o firma de taximetrie. Dna avocat m-a ajutat sa rezolv problemele cu niste angajati. Va recomand sa aveti incredere in serviciile acestui cabinet de avocatura!

Lidia Popescu
5.0

Am fost informata periodic despre progresele procesului meu si mi s-a raspuns la fiecare intrebare. Imi cer scuze pentru ca am fost cam agasanta, dar dna Tanase are rabdare si empatie. Preturile sunt foarte potrivite raportate la calitatea serviciilor!