Avocat dreptul muncii
Oferim strategiile optime care să ducă la rezolvarea problemelor dvs. din procesele ce țin de dreptul muncii, prin minimizarea numărului de termene date de instanța și implicit a duratei procesului odată cu atingerea obiectivelor stabilite la începutul colaborării.
Cabinetul nostru de avocatură din Ploiești, specializat în dreptul muncii, folosește metode eficiente, specifice tipurilor de litigii de muncă. Suntem capabili să vă reprezentăm în față instanțelor și să ducem la îndeplinire următoarele activități:
- consultanță , reprezentare și asistare juridică în fața oricărei instanțe de judecată din Ploiești , Prahova sau de pe tot teritoriul României în cadrul litigiilor dintre angajați și angajatori (concedieri nelegale, nerespectarea drepturilor salariale, a timpului de muncă şi a timpului de odihnă, încălcări ale normelor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, cazuri de discriminare ori hărțuire, etc.);
- negocierea, redactarea și modificarea contractelor individuale şi/ sau colective de muncă;
- asistență juridică în față birourilor notariale;
- asistenţă în aspecte legate de desfacerea contractelor;
- acțiuni de concedieri individuale și / sau colective.
Avocat specializat în următoarele litigii ale dreptului muncii
Cum vă putem fi de folos
Datorită experienței noastre de 20 ani în domeniul dreptului muncii, vă putem ajuta astfel:
- oferim consultanță juridică și consiliere cu privire la orice aspect al dreptului muncii, inclusiv drepturile și obligațiile angajatului și angajatorului, contractele de muncă, salarizarea, concedierile și rezolvarea conflictelor de muncă;
- vă ajutăm să redactați și să negociați contractele de muncă, asigurându-ne că drepturile și interesele dumneavoastră sunt protejate în cadrul acestora;
- vă reprezentăm în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități în cazul în care a apărut un conflict de muncă sau în cazul în care sunteți victima unor abuzuri din partea angajatorului;
- vă ajutăm să negociați plăți compensatorii și alte forme de despăgubiri în cazul concedierii nelegale sau în cazul în care angajatorul nu respectă drepturile dumneavoastră;
- vă oferim consultanță juridică cu privire la protecția datelor personale și confidențialitatea informațiilor în cadrul relației de muncă.
Apelați cu încredere la serviciile Cabinetului nostru
Activitatea Cabinetului se bazează pe devotament, încredere și respect față de clienți. Indiferent de natura juridică a problemei dvs, contactați-ne pentru ajutor imediat.
Recenziile Clienților din Google
Foarte placuta experienta! Profesionist! Recomand acest cabinet cu toata increderea! A gasit solutiile potrivite in cazul meu de discriminare la locul de munca! Preturi mai bune decat la alti avocati!
Am avut o experienta excelenta cu dna. avocat Claudia Tanase. Cunoaste foarte bine legile si procedurile juridice. Mi-a raspuns mereu la intrebari si a avut rabdare cu mine in procesele de divort si partaj. Recomand serviciile dnei. avocat tuturor celor care au nevoie de avocat in dreptul familiei.
Avocati profesionisti, ofera asistenta juridica de calitate si sunt orientati catre client si recomand cu siguranta serviciile lor. Au o abordare empatica si redacteaza documentele de instanta in timp util.
Mi-a placut comunicarea clara cu dna. avocat Tanase inca de cand am dat primul apel. Consultanta si asistenta juridica sunt la pret bun fata de alte cabinete mult mai scumpe.
Am o firma de taximetrie. Dna avocat m-a ajutat sa rezolv problemele cu niste angajati. Va recomand sa aveti incredere in serviciile acestui cabinet de avocatura!
Am fost informata periodic despre progresele procesului meu si mi s-a raspuns la fiecare intrebare. Imi cer scuze pentru ca am fost cam agasanta, dar dna Tanase are rabdare si empatie. Preturile sunt foarte potrivite raportate la calitatea serviciilor!